Vaginita: o infecție genitală foarte frecventă la femeie

Cuprins:

• Ce este vaginita?
• Vaginita și localizarea acestei infecții genitale
• Vaginita – semne și simptome
• Vaginita și testele de laborator pentru stabilirea diagnosticului
• Vaginita – tratament și prevenție

Uneori, aceste infecții produc complicaţii locale sau sistemice, prin cronicizarea lor. Unele dintre acestea sunt implicate în apariţia unor leziuni displazice sau tumorale, localizate la nivelul colului uterin. Examenele bacteriologic și citologic sunt principalele metode de diagnostic de laborator. Pe lângă identificarea agentului etiologic, pot fi evidențiate leziuni inflamatorii, displazice sau tumorale. Uneori identificarea agentului infecțios se realizează în culturi, prin teste serologice sau utilizând metode de biologie moleculară.

Vaginita și localizarea acestei infecții genitale

Afecțiunea apare la nivelul vaginului și este caracterizată printr-un dezechilibru al florei vaginale, tulburări hormonale (precum scăderea nivelului de estrogeni) sau implicarea unui anumit agent infecțios.

Clinic, acestea pot fi simptomatice, cu o simptomatologie redusă sau chiar asimptomatice. Atât infecţiile netratate, cât şi infecţiile genitale tratate necorespunzător pot evolua spre cronicizare, uneori ducând la apariţia unor complicaţii şi sechele.

Infecţiile se pot manifesta prin:

• leucoree, cu secreţii mucopurulente, pruriginoase – în forma acută;
• ulceraţii (dureroase sau nedureroase), uneori cu adenopatie regională – pot fi generate de prezența herpesului genital, sifilis, limfogranulomatozei veneriene sau şancrului moale Ducreyi;
• papiloame – în cazul infecţiilor cu papilomavirusuri.

Din punct de vedere etiologic, vaginita (descrisă de cele mai multe ori ca vulvovaginita) poate fi:

• specifică: produsă de bacterii, fungi, virusuri, artropode, protozoare (Trichomonas vaginalis, Treponema pallidum, Papilomavirus).
• nespecifică: produsă prin multiplicarea florei vaginale normale; favorizate de prezența unor factori declanșatori cu acțiune locală (stricturi uretrale, postpartum, postabortum, condiţii deficitare de igienă locală, traumatism sexual, fimoză etc.) sau factori generali (sindrom imunodeficitar, diabet zaharat, modificări endocrine).

Flora oportunistă, a tractului genital feminin variază de la o persoană la alta. Biocenoza variază cu: starea hormonală, vârsta, activitatea sexuală, factorii alimentari, obiceiuri de igienă, medicamente folosite, starea de sănătate, în general. La femeile sănătoase, secreţia vaginală conține aproximativ 1 miliard UFC/ ml, fiind identificate peste 100 de specii diferite, atât aerobe, cât şi anaerobe (streptococi viridans, streptococi de grup B, stafilococi coagulazo-negativi, enterococi, difterimorfi, neisserii saprofite, enterobacterii, Gardnerella vaginalis şi Candida), aflate într-un echilibru optim.

La femei, de la pubertate şi până la menopauză, microbiota este predominată de specii de Lactobacillus (bacili Döderlein). Aceştia fermentează glicogenul şi asigură un pH acid care impiedică dezvoltarea bacililor gram-negativi sau a levurilor. În timpul ciclului menstrual, lactobacilii sunt în cantităţi variabile, fiind mai abundenţi în etapa foliculo-luteinică şi către sfârşitul său. Această floră oportunistă împiedică dezvoltarea excesivă a unor specii microbiene şi colonizarea cu specii patogene a vaginului.

Flora vulvară este bogată şi variată. Aceasta conţine specii prezente la nivelul tegumentului perineal sau la nivelul colonului (stafilococi coagulazonegativi, neisserii saprofite, enterobacterii, difterimorfi, streptococi, candida, lactobacili etc.).

Înaintea apariției primului ciclu menstrual şi după menopauză, când valorile estrogenilor sunt scăzute, epiteliul vaginal devine atrofic, pierde glicogenul, pH-ul creşte şi nu mai există lactobacilii, vaginul va fi colonizat cu germeni din regiunea perineală anală şi din colon. În această perioadă, flora vaginală este comună cu cea vulvară.

Vaginita – semne și simptome

Pot apărea iritații vaginale, mâncărimi/ senzația de arsură și este posibilă apariția unor scurgeri urât mirositoare sau anormală, de culoare verde sau galbenă. Prezența infecției este obiectivată de următoarele semne sau simptome:

• iritație sau senzația de mâncărime a zonei genitale;
• inflamație (iritație, înroșire și tumefiere zonală – labii mari/ mici sau a zonei perineale;
• scurgeri vaginale;
• disconfort olfactiv;
• durere/ jenă în timpul actului sexual.

Vaginoza – sindrom infecțios neinflamator – constă în înlocuirea florei lactobacilare normale cu specii bacteriene anaerobe (Bacteroides spp, Prevotella spp, Porphyromonas spp, Peptostreptococcus spp, Mobiluncus spp) asociate cu Gardnerella vaginalis. Aceste specii bacteriene fac parte din flora normală a vaginului, dar în cazul vaginozelor, multiplicarea lor este de până la 1000 ori mai mare. Deși infecția evoluează cu precădere în perioada de activitate sexuală, ea poate apărea și la adolescente sau preadolescente.

Infecțiile vaginale netratate pot duce la complicații suplimentare, în special la femeia însărcinată. În vaginoza bacteriană (vaginita bacteriană), acestea includ nașterea prematură, infecții postpartum, boala inflamatorie pelvină (clinică sau subclinică), precum și complicații postchirurgicale (post avort, histerectomie, operație cezariană), vulnerabilitate crescută la infecția cu HIV și, posibil infertilitate.

Vaginita și testele de laborator pentru stabilirea diagnosticului

Deşi anamneza şi examenul local genital pot orienta clinicianul asupra diagnosticului, numai examenul bacteriologic poate pune cu certitudine un diagnostic etiologic.

Examenul microscopic poate stabili etiologia infecţiei în unele situaţii deoarece permite:

• evaluarea procesului inflamator: un proces infecţios este asociat cu prezenţa de leucocite. Absenţa leucocitelor, asociată cu prezenţa unei flore abundente poate sugera o mucoasa vaginală normală. De menţionat că în vaginita nespecifică cu Gardnerella vaginalis reacţia inflamatorie este slab exprimată.
• identificarea germenilor ce produc infecţia. Vaginoza se caracterizează prin prezența așa-numitelor “clue cells” – celule vaginale superficiale ce prezintă pe suprafața lor o floră bacteriană abundentă. Prezența formațiunilor rotund-ovalare Gram pozitive este sugestivă pentru candidoza vaginală.

Flora normală a tractului genital feminin variază în funcție de pH-ul și concentrația de estrogeni de la nivelul mucoasei vaginale, aflată în strânsă corelație cu vârsta pacientei; astfel, o cultură din secreția vaginală poate semnala o infecție de tract genital.

În infecţiile cronice şi în cele refractare la tratament, se recurge la însămânţări pe mediile de cultură uzuale dar şi speciale, cu incubare în condiţii de aerobioză, anaerobioză sau microaerofilie. În cazul infecțiilor cu Chlamydia şi Mycoplasma, pentru cultură şi identificare se foloseşte un kit ce furnizează simultan rezultate pentru identificare, apreciere semicantitativă şi testarea susceptibilităţii izolatelor față de 13  antibiotice din 5 clase: Tetracicline (Doxiciclina,Tetraciclina, Minociclina), Macrolide (Eritromicina, Azitromicina, Claritromicina, Roxitromicina, Josamicina), Quinolone (Ciprofloxacina, Ofloxacina, Levofloxacina), Lincosamide (Clindamicina) și Streptogramine (Pristinamicina). De asemenea, se pot utiliza şi examenele parazitologice şi micologice, testele serologice și tehnicile de biologie moleculară. În general, examenul bacteriologic şi acuratețea rezultatelor sunt condiţionate direct de modul de prelevare, transport, de modul de examinare şi interpretare a datelor.

La femei, prelevarea probelor se face pe masa ginecologică, imediat post ciclul menstrual, când secreţiile sunt mai abundente din zonele cu eroziuni, ulceraţii, din fundul de sac posterior, precum şi de la nivelul colului uterin (mai ales în infecţia gonococică sau cu Chlamydia) – după ştergerea suprafeţei exocolului cu un tampon steril pentru îndepărtarea secreţiilor.

Vaginita – tratament și prevenție

Deoarece vaginita este o infecție ce poate fi transmisă și pe cale sexuală, dar și pentru că unele infecții pot evolua inaparent, partenerii sexuali ai pacientelor diagnosticate trebuie trataţi şi ei, chiar dacă sunt asimptomatici. Pentru a evita recidivele sau trecerea în stadiul subacut şi cronic, tratamentul trebuie să fie administrat precoce, atat local cât şi general.

Vaginita atrofica beneficiază și de tratament hormonal (comprimate, creme vaginale sau plasturi transdermici) care vor compensa deficitul de estrogeni.

Prevenția infecției cu Candida, cel mai frecvent microorganism care determina vaginita, include folosirea de lenjerie intimă de bumbac. Zona vaginală trebuie spălată cu apă din abundență, iar săpunurile parfumate, gelurile de duș și deodorantele vaginale trebuie evitate. Acțiunile de prevenție a vaginozei bacteriene presupun și adoptarea unor diete și comportamente sănătoase, dar și minimizarea stresului, sumarea acestor factori putând afecta echilibrul pH-ului vaginal. Profilaxia trichomonazei presupune evitarea utilizării prosoapelor umede și a căzilor cu hidromasaj de către alte persoane și a folosirii prezervativului de către partener.

Referințe:

1. CURS DE MICROBIOLOGIE CLINICĂ, Vol. II (Infecțiile genito-urinare), Editura Victor Babes, Timisoara, 2019
2. https://en.wikipedia.org/wiki/Vaginitis
3. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/bacterial-vaginosis/symptoms-causes/syc-20352279
4. https://www.uptodate.com/contents/bacterial-vaginosis-beyond-the-basics