Hepatita: Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei
Începând cu anul 2010, 28 iulie reprezintă ziua în care se aniversează la nivel internațional Ziua Mondială de luptă împotriva Hepatitei.
Aceasta este unul dintre cele patru evenimente internaționale destinate activităților de conștientizare și informare vizând această afecțiune medicală, eveniment sprijinit de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
Cu prilejul acestei zile, în anul 2018 a fost lansată campania „Găsește milioanele lipsă”, campanie internațională de conștientizare și suport, cu durata de 3 ani, care se va desfășura sub același mesaj și pe parcursul anului 2019.
Cuprins:
Ziua Mondială de luptă împtriva Hepatitei
Responsabilă cu această inițiativă globală este organizația non-profit Alianța Mondială de Luptă Împotriva Hepatitei (World Hepatitis Alliance, WHA). WHA este o asociație de pacienți cu reprezentare internațională ce are ca scop apărarea drepturilor a 320 de milioane de pacienți din toată lumea, diagnosticați cu o formă sau alta de hepatită.
Hepatita: transmiterea virusurilor hepatice
Manevre medicale cu instrumente incorect sau insuficient dezinfectate și sterilizate, manevre cosmetice executate cu instrumente nesterilizate, folosirea la comun a obiectelor de igienă personală (de ex. a periuței de dinți). Injectarea drogurilor, utilizatorii acestora fiind deseori infectați cu unul sau mai multe virusuri hepatitice (B, C, D) și/ sau cu virusul HIV.
Transmiterea verticală rămâne o modalitate importantă de răspândire a infecției, mai ales în cazul hepatitei B, chiar dacă vaccinarea tuturor nou-născuților se realizează în România de peste 20 de ani. Particularitățile infecțiilor B și C la gravide, importanța depistării gravidelor infectate cu VHB și VHC, precum și managementul dificil al acestor infecții la vârsta pediatrică, sunt probleme majore de sănătate publică.
Transmiterea Virusului C pe cale sexuală are o incidență mică, sub 6%. Hepatita B se transmite prin contact sexual de 50-100 de ori mai ușor decât virusul HIV. Virusul hepatitic B se regăsește atât în salivă, cât și în secrețiile vaginale și spermă.
Hepatita: diagnostic și tratament
Rata mare de subdiagnosticare reprezintă un risc crescut de îmbolnăvire pentru restul populației sănătoase. Raportul menționat a identificat 5 tipuri de probleme care întârzie sau împiedică diagnosticul: absența infomării publicului larg privind riscul de îmbolnăvire, absența cunoștințelor necesare în rândul personalului din domeniul sanitar, absența accesului facil la tratament, existența stigmei sociale și a discriminării și costurile suportate de către pacienți.
Hepatita cronică de tip B și hepatita cronică de tip C sunt responsabile pentru 1,3 milioane de decese anual pe plan global, un număr care depășește mortalitatea datorată infecției cu virusul imunodeficienței umane (HIV), tuberculozei sau malariei. Mai mult, cele două virusuri hepatitice sunt responsabile de 2 din 3 decese datorate cancerului hepatic.
Hepatitele virale sunt recunoscute ca o problemă majoră de sănătate publică, astfel încât, în anul 2016, 194 de guverne au adoptat o Strategia Globală pentru Hepatita Virală, strategie ințiată de către OMS și care își propune ca obiective majore printre altele:
- eliminarea hepatitelor cronice de tip B și de tip C până în anul 2030
- atingerea unei rate de diagnostic de 30% până în anul 2020
Eliminarea hepatitelor cronice este posibilă, datorită disponibilității vaccinului pentru hepatita de tip B și a medicamentelor cu rată mare de răspuns pentru aceste afecțiuni, cât și datorită disponibilității medicamentelor cu mecanism de acțiune antiviral direct. Hepatita cronică de tip C este, în prezent, o boală curabilă.
Susținerea acestor obiective ambițioase dar realizabile este responsabilitatea fiecărui individ, afirmă OMS și în acest sens este important de cunoscut modul și căile de transmitere a hepatitelor virale, pentru a preveni infectarea sau reinfectarea.
WHA are afiliate 293 de organizații non-profit, locale, naționale și internaționale, ca parteneri pentru susținerea activităților de conștientizare și informare privind hepatitele virale.
În România, prin programul inițiat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate în anul 2015, medicamentele antivirale directe sunt disponibile în mod gratuit pentru pacienții diagnosticați cu Hepatită C. În cadrul acestui program au fost tratați și vindecați până în prezent peste 20.000 de pacienți.
Asociațiile de pacienți din România, atât cele direct implicate (APAH-RO, Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România), cât și asociațiile care se ocupă de o problematică mai largă decât cea a hepatitei, sunt implicate în mod permanent în activități de informare a populației, susținând campanii de încurajare a testării pentru depistarea hepatitelor virale, precum și consilierea pacienților cu privire la tratamentele disponibile și la modul de viață adecvat hepatitei cronice.
Referințe:
- https://www.worldhepatitisday.org, accesat la 04 iunie 2019
- https://www.worldhepatitisalliance.org, accesat la 04 iunie 2019
- https://hepato.ro/wp-content/uploads/2019/05/Comunicat-de-presa_Plan-National-Eliminarea-Hepatitelor.pdf, accesat la 04 iunie 2019
- https://hepato.ro/sfaturi-pentru-pacientii-cu-hepatita-c, accesat la 04 iunie 2019