Page 8 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 2

9 MARKERI ENDOCRINI GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE
AL LABORATOARELOR SYNEVO

9.1 HORMONI DE GLICOREGLARE
9.1.1 Insulină

Informaţii generale
Insulina este un hormon polipeptidic produs de celulele β ale insulelor Langerhans pancreatice.
Molecula de insulină este alcătuită din 2 lanţuri polipeptidice: lanţul α cu 21 aminoacizi şi lanţul β cu
30 aminoacizi, unite prin două punţi disulfidice . Insulina şi peptidul C sunt produse de pancreas ca
4
rezultat al clivării proteolitice a proinsulinei .
3;6
Reglarea secreţiei de insulină se face predominant prin nivelul glicemiei.
Secreţia de insulină este stimulată de hiperglicemie, unii aminoacizi, hormoni ca glucagonul, gastrina,
secretina, colecistokinina 3;5;6 .
Secreţia insulinică este inhibată de hipoglicemie, somatostatină, adrenalină şi noradrenalină .
3;5
Acţiunea insulinei este mediată de receptori specifici şi constă în principal din facilitarea asimilării
glucozei la nivelul celulelor hepatice, adipoase şi musculare; aceasta constituie baza acţiunii
hipoglicemiante 3;4;6 .
Prin activarea atât a proceselor de stocare a glucozei sub formă de glicogen, cât şi a sintezei lipidelor
şi proteinelor pe seama glucidelor alimentare, precum şi prin inhibarea proceselor de gluconeogeneză
hepatică, insulina deţine alături de alţi hormoni anabolizanţi un important rol fiziologic în creşterea
rezervelor energetice ale organismului .
3
Reglarea secreţiei de insulină se realizează şi printr-un mecanism neuro-reflex, cu participarea
centrilor glicoreglatori hipotalamici şi a nervilor insulinosecretori vago-simpatici .
3
Mecanismul de acţiune al insulinei asupra celor 3 metabolisme este complex şi diferit de la un ţesut
la altul. Captarea şi stocarea glucozei în ficat presupune inhibarea glicogenfosforilazei şi activarea
fosfofructokinazei şi glicogensintetazei de către insulină. La nivel muscular şi adipos, insulina facilitează
transportul glucozei cu ajutorul unei proteine transportoare prin mecanismul difuziunii active . Insulina
3
se combină cu o proteină-receptor care activează sistemul de transport membranar şi echipamentul
enzimatic necesar degradării glucozei la nivel celular. Acest receptor insulinic este o proteină formată
din două subunităţi glicoproteice α şi alte două subunităţi β unite prin punţi disulfidice. Subunităţile
α sunt extracelulare, iar cele β sunt transmembranare, cu activitate tirozinkinazică . Creierul este
3;6
singurul ţesut permeabil la glucoză fără participarea insulinei, de aceea scăderea glucozei în sânge
la valori sub 50 mg/dL provoacă ameţeli, convulsii, eventual comă hipoglicemică .
3
Un dezechilibru în metabolismul insulinic duce la influenţarea masivă a unui număr semnificativ de
procese metabolice. O concentraţie prea scăzută de insulină liberă, biologic activă, poate duce la
dezvoltarea diabetului zaharat. Posibile cauze ale acestuia includ:
• distrugerea celulelor beta (diabetul de tip I),
• reducerea efectului insulinei sau a sintezei pancreatice (diabetul de tip II),
• existenţa anticorpilor circulanţi antiinsulinici,
• eliberarea întârziată a insulinei sau
• absenţa receptorilor celulari insulinici (sau receptori inadecvaţi).
Pe de altă parte, secreţia insulinică autonomă neregulată este în general cauza hipoglicemiei. Această
condiţie este dată de inhibarea gluconeogenezei, de exemplu ca rezultat al unei insuficienţe renale

8